Stabilirea filiației față de mamă în 3 modalități

Stabilirea filiației față de mamă în 3 modalități

Stabilirea filiației față de mamă în 3 modalități 850 500 Divort Cluj Napoca

Noţiunea de filiaţie față de mamă are un înţeles larg, de şir al naşterilor care leagă o persoana de strămoşul ei şi un înţeles restrâns, de legătură directă şi imediată dintre un copil şi fiecare dintre părinţii săi.

Din punctul de vedere al copilului filiația exprimă calitatea de copil al unor anumiţi părinţi, iar cum părinţii pot fi căsătoriţi împreună sau necăsătoriţi, înseamnă că şi filiaţia poate să fie din căsătorie şi din afara căsătoriei.

Filiaţia privită din partea părinţilor exprimă calităţile corespunzătoare de mamă şi de tată, adică filiaţia dintre copil şi mama sa se numeşte maternitate, iar filiaţia dintre un copil şi tatăl său se numeşte paternitate.

Certitudinea maternitătii.

Potrivit art. 408 alin. 1 Noul Cod Civil, filiaţia față de mamă rezultă din faptul material şi evident al naşterii, ceea ce face ca dovada maternităţii să fie directă şi neîndoielnică, idee exprimată şi în adagiul mater in iure semper certa est. Filiația se mai poate stabili și prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească. Precizăm că teza I a acestui text legal se referă deopotrivă atât la copilul rezultat din căsătorie, cât și la copilul rezultat din afara căsătoriei. Așadar, ca regulă, filiația față de mamă rezultă din însăși faptul nașterii.

Ca modalități de stabilire a filiației față de mamă indicăm înregistrarea nașterii copilului, stabilirea filiației prin recunoaștere, precum și stabilirea filiației prin hotărâre judecătorească. În cele ce urmează vom analiza modalitățile de stabilire a filiației față de mamă.

Filiația față de mamă presupune întrunirea a două elemente distincte, și anume, împrejurarea că femeie indicată drept mama copilului a născut, precum și identitatea copilului născut cu cel despre a cărui filiație este vorba.

1. Stabilirea filiației față de mamă prin înregistrarea nașterii

Potrivit art. 17 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, declararea nașterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu și în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Termenele se socotesc de la data nașterii. În cazul în care copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile, declararea nașterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul născut mort se întocmește numai actul de naștere.

Prevederile alin. 1 stabilesc că întocmirea actului de naștere se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale a persoanelor prevăzute la art. 19, a actului de identitate al mamei și al declarantului, a certificatului medical constatator al nașterii și, după caz, a certificatului de căsătorie al părinților.

Este posibil ca declararea nașterii să nu fie făcută în temenele stabilite de art. 17 alin. 3 din Legea nr. 119/1996, fiind vorba despre o înregistrare tardivă a nașterii. În aceste caz există două texte legale care reglementează această ipoteză. Astfel, potrivit art. 20 alin. 1 din aceeași lege, când declarația de naștere a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de art. 17 alin. 3, înăuntrul termenului de un an de la naștere, întocmirea actului de naștere se face cu aprobarea primarului, respectiv a șefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră.

Este de asemenea posibil ca declararea nașterii să nu fie făcută nici în termenul de un an de la naștere. În acest caz, potrivit art. 21 alin. 1 din aceeași lege, când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere.

Ulterior înregistrării nașterii, fie că acest lucru se face în termen sau în ipoteza înregistrării tardive, se va proceda la întocmirea actului de naștere și în baza acestuia a certificatului de naștere. Pentru întocmirea actului de naștere sunt necesare următoarele: declarația oricăruia dintre părinți sau, în lipsa acesteia a uneia dintre persoanele menționate la art. 19 din Legea nr. 119/1996, actul de identitate al declarantului, certificatul constatator al nașterii eliberat de unitatea medicală unde a avut loc nașterea iar dacă părinții sunt căsătoriți, certificatul de căsătorie al acestora. Așa cum s-a afirmat în literatura de specialitate[3], actul de naștere întocmit pe baza înregistrării nașterii în temeiul certificatului constatator al nașterii reprezintă dovada prin excelență a filiației față de mamă.

2. Stabilirea filiației față de mamă prin recunoaștere

Art. 415 alin. 1 Noul Cod Civil stabilește că dacă nașterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinți necunoscuți, mama îl poate recunoaște pe copil.

Recunoașterea este actul prin care o femeie mărturisește legătura de filiație dintre ea și un copil pe care-l declară că este al său.

Formele în care se poate realiza recunoaștere sunt: declarație la serviciul de stare civilă, înscris autentic sau testament, astfel cum stabilește textul art. 416 Noul Cod Civil.

Recunoașterea copilului este posibilă atât în privința copilului minor, cât și a copilului major. Copilul decedat poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești, astfel cum stabilește art. 415 alin. 3 Noul Cod Civil. De asemenea, poate fi recunoscut și copilul conceput, cu condiția ca la naștere să se găsească în una din situațiile prevăzute de art. 415 alin. 1 Noul Cod Civil.

3. Stabilirea filiației față de mamă prin hotărâre judecătorească

Avem în vedere în acest caz acțiunea copilului ori a moștenitorilor acestuia, introdusă împotriva mamei, când filiația acestuia față de mamă nu a putut să fie stabilită în condițiile legii. Acțiunea în justiție având acest obiect se promovează împotriva pretinsei mame, iar dacă aceasta a decedat împotriva moștenitorilor pretinsei mame, potrivit art. 423 alin. 3 Noul Cod Civil.

Potrivit art. 423 Noul Cod Civil, se stabilește regimul juridic al acțiunii prin câteva reguli:

  • dreptul la acţiune în stabilirea maternităţii aparţine numai copilului şi se porneşte, în numele acestuia, de către reprezentatul său legal;
  • acţiunea în stabilirea maternităţii poate fi pornită sau continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii;
  • acţiunea poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame;
  • dreptul la acţiune este imprescriptibil;
  • dacă copilul a decedat fără a fi introdusă acţiunea, moştenitorii săi o pot introduce numai în termen de un an de la data decesului.

Tot în acest context trebuie însă menționat că legitimitate în promovarea unei astfel de acțiuni în justiție are și procurorul, în temeiul art. 92 alin. 1 Cod Procedură Civilă.

Important de menţionat, considerăm noi, spre deosebire de vechea reglementare prin Codul familiei, este faptul că reglementarea noului Cod civil aduce o noutate în sensul că acţiunea în stabilirea maternitătii poate fi şi pornită, nu numai continuată, când ea fusese introdusă de titularul ei, de către moştenitorii copilului. Prin urmare, putem spune că moştenitorii au o legitimare procesuală activă în a porni acţiunea în stabilirea maternităţii, ceea ce vechea reglementare nu permitea.

Admiterea acțiunii are drept efect schimbarea cu efect retroactiv a stării civile a copilului, care va deveni copil cu filiația stabilită față de mamă. Este posibil ca respectivul copil să devină copil cu filiația stabilită față de ambii părinți, când spre exemplu avea deja stabilită paternitatea prin recunoaștere sau mama era căsătorită la data la care a avut loc concepția sau nașterea copilului. De asemenea, admiterea acțiunii în stabilirea maternității mai produce efecte cu privire la numele de familie al copilului, la exercitarea autorității părintești, la obligația de întreținere, la locuința copilului etc.

În concluzie, stabilirea filiației față de mamă reprezintă un drept fundamental al copilului și deopotrivă al mamei. Acest drept se circumscrie interesului general al cunoașterii identității fiecărei persoane.