Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Comunicare defectuoasă între părinți

Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Comunicare defectuoasă între părinți

Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte. Comunicare defectuoasă între părinți 850 500 Divort Cluj Napoca

Autoritatea părintească reprezintă ansamblul tuturor drepturilor și obligațiilor pe care părinții le datorează față de copiii lor minori, cât și față de bunurile acestora.

Pornind de la această definiție, vom încerca să analizăm modalitatea în care instanțele de judecată, în cauzele care au ca obiect „exercitarea autorității părintești”, apreciază că trebuie acordată unuia sau altuia dintre părinți, când acest lucru se impune cu prioritate scopul protejării interesului superior al copilului.

Cu toții putem afirma că o decizie este cu atât mai grea de cântărit și pronunțat decât aceea în care se decide soarta unui copil, cu cât acesta este un minor.

În art. 398 al. 1 Cod civil nu se stabilesc concret criteriile ce trebuie avute în vedere pentru scindarea autorităţii părinteşti, însă în art. 36 al. 7 din Legea 272/2004 sunt exemplificate motivele temeinice care ar putea justifica exercitarea autorităţii de un către singur părinte: „alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti”.

În una din speţele analizate nu au putut fi dovedite nici una situaţiile enumerate mai sus, însă apelanta a invocat, ca motive temeinice în sensul art. 398 al. 1 Cod civil, dezinteresul tatălui faţă de copii după pronunţarea divorţului şi imposibilitatea sa de cooperare cu acesta, în condiţiile în care intimatul locuieşte în afara României. A învederat că, dat fiind exerciţiul autorităţii părinteşti în comun, este nevoită ca de fiecare dată când se solicită acordul ambilor părinţi, să îl localizeze pe tata şi să obţină acordul său, iar în cazul în care nu-l găseşte, ori dacă acesta refuză să se implice, este nevoită să demareze noi acţiuni în instanţa.

În faţa instanţei, reprezentanţii părţilor au învederat că apelanta şi copiii se află de asemenea în afara României, iar intimatul nu a consimțit plecarea copiilor din România.

De asemenea, instanța a reținut că dezinteresul intimatului faţă de copii nu a fost probat, iar stabilirea părinţilor în ţări diferite nu constituie, prin ea însăşi, un motiv temeinic care să justifice derogarea de la regula exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.

Dar, probele administrate în speță au relevat faptul că între părţi comunicarea este defectuoasă şi plină de încrâncenare, iar refuzul acestora de a coopera se răsfrânge în mod negativ asupra modului în care părinţii înţeleg să-şi exercite drepturile faţă de copii, ducând în final la transferarea puterii decizionale instanţei de judecată chemată să soluţioneze divergenţele parentale.

Drept dovadă, apelanta a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru eliberarea paşapoartelor pentru copii, deşi, locuind în străinătate, şi intimatul putea fi interesat în eliberarea documentelor de călătorie pentru cei doi minori.

Dificultăţile de a colabora cu intimatul au fost deduse de către instanță inclusiv din susţinerile apărătorului ales al acestuia care a învederat instanţei că, pentru ultimele două termene de judecată, a fost în imposibilitate de a lua legătura cu intimatul care nu răspunde la telefon. Or, dacă într-o chestiune judiciară de aparent interes pentru intimat (şi-a angajat avocat, a formulat cerere reconvenţională), acesta nu poate fi contactat, se poate prezuma că acelaşi rezultat l-ar avea şi demersurile apelantei în încercarea de a-l consulta într-o problemă vizându-i pe minori.

Ca atare, instanţa apreciază că in absenţa unei conduite cooperante a părinţilor, cum este situaţia şi în speţă, neînţelegerile şi lipsa de comunicare pot paraliza exerciţiul normal al autorităţii părinteşti chiar şi în privinţa unor acte care, în cadrul unor relaţii fireşti între părinţi, ar părea de minim importanţă, iar în asemenea circumstanţe care lipsesc de eficacitate principiul coparentalităţii, ceea ce, în final, impietează asupra interesului superior al copilului, se impune ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de mama apelantă.”