• 0746 652 986

Condițiile acordării prestației compensatorii prevăzute de art. 390 NCC

Potrivit dispoziţiilor art. 390 aliniatele 1 şi 2 din Noul Cod civil în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, iar căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. În temeiul dispoziţiilor art. 392 aliniat 1 Noul cod civil, prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere şi în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului, această prestaţie compensatorie reprezentând un remediu juridic pentru dezechilibrul produs în viaţa soţului nevinovat ca urmare a divorţului. Deci, acordarea acestei prestaţii compensatorii, spre deosebire de despăgubirile prevăzute de dispoziţiile art. 388 Noul cod civil nu este condiţionată de dovedirea vreunui prejudiciu, iar finalitatea sa este de a asigura soţului divorţat nevinovat o viaţă cât mai apropiată de cea din timpul căsătoriei.

În consecinţă, cum în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege menţionat şi cum veniturile reclamantului au fost din totdeauna net superioare faţă de cele ale pârâtei ceea ce le permitea ca aceştia să aibă o viaţă confortabilă, lipsită de griji, iar prin desfacerea căsătoriei viaţa pârâtei – reclamante cel puţin din punct de vedere material, suferă o modificare majoră fiind nevoită să aplice alte standarde potrivit cu veniturile sale, Tribunalul va obliga intimatul – pârât la plata unei prestaţii compensatorii sub forma rentei viagere, în cuantum de 10 %, din venitul net permanent realizat de reclamant pe o perioadă de 5  (cinci) ani, începând cu data pronunţării prezentei decizii. [Tribunalul Botoșani, Decizia civilă nr. 161A/2013, portal.just.ro]

No Comments

Leave a Reply